duminică, 14 august 2011

Poem de Rosalía Linde

SĂ SCAPI EXACT ÎN MINUTUL

Să scăpi exact în minutul
când tristeţea se transformă în lacrimi.
Să-ţi scriu răvaşe.
Sumă de posibilităţi,
în astă margine de calmitate tăcută,
când cerboaicele îşi caută soţul
printre alge.
Nu ascunde vina la spate,
lupanar al mistererului,
nici nu traversa frontiera privirii
într-un drum către un loc imposibil.
Pipăie universul tău,
patria de şoapte alunecând
delicat
în dimineaţa imemorială.
Am ieşit din capcanele alter ego-ului
către lumea magiei
şi cu astrele pitice
am descris o realitate ce nu se atinge
şi pătrunde plăcut în cărţi închise.
Câmpul meu se seamănă cu grâne
de bucurie,
de final imaginar
pentru ca viaţa vrăjitorilor
să nu fie tristă.
În golul clopotelor, berzele
conlocuiesc şi au antene atât de caste
că memorizează doar părul uman.
Monstru ştie să trezească ingenuitatea,
atât de afectată,
şi îi încălzeşte supa, ca să nu uite niciodată
de columna sa vertebrală.
Ai un copil mergând pe cearcănele de sub ochi,
ai un puţ semnalat de lupoaice,
ai un act teatral ascuns în fiecare gest,
ai un gest ascuns în fiecare pantomim,
iar arborele de secvoia disimulează perfect
splendoarea sa de sub nori.
Să scapi exact în minutul
când s-a pierdut vocea.
Să-ţi recitesc un basm.
Lucrarea morţii
comunică cu predicătorul
şi vin ambasadorii muzicii
să-şi prezinte spectacolul
pentru cei indolenţi;
pentru adolescenţii care simulează carisma.
Le vinde secvenţa scrisă de mână
a ploii
şi tinerii îi concretizează tăcerea
în focul transformat în jeratic,
unde străinii îşi încălzesc mâinile
iar cei ai locului
îşi recunosc căminul
în forma unei culori roşii
de fiecare dată tot mai palide.

ESCAPAR AL MINUTO EXACTO

Escapar al minuto exacto
cuando rompió la tristeza a llorar.
Escribirte cartas.
Suma de posibilidades,
en esta orilla de silente calma,
cuando las ciervas buscan a su esposo
entre los sargazos.
No anudé la culpa a su espalda,
lupanar del misterio,
ni atravesé la frontera de la mirada
en un viaje hacia lo imposible.
Toqué tu universo,
patria de murmullos deslizándose
suaves
por la mañana inmemorial.
Escapé de las trampas de mi ego
hacia la turba de la magia
y con estrellas diminutas
escribí una realidad que no se toca
y penetra dulce en libros cerrados.
Mi campo se siembra con semillas
de alegría,
de final irreal
para que la existencia de los brujos
no se amargue.
En los campanarios, las cigüeñas
conviven con antenas tan castas
que sólo memorizan el hilo humano.
La fiera sabe despertar a la inocencia,
tan malherida,
y le calienta la sopa para que nunca olvide
su columna vertebral.
Hay un niño caminando por las ojeras,
hay un pozo señalado por las lobas,
hay un teatro escondido en cada gesto,
hay un gesto escondido en cada mimo
y las sequoias disimulan muy bien
su esplendor bajo las nubes.
Escapar al minuto exacto
cuando se quebró la voz.
Recitarte un cuento.
La obra de la muerte
se entretiene con el orador
y llegan comisarias de la música
a presentar su espectáculo
a los indolentes;
a los adolescentes que simulan carisma.
Les venden la secuencia manuscrita
de la lluvia
y los jóvenes concretan su silencio
en el fuego convertido en brasa,
donde los extranjeros se calientan las manos
y los pueblerinos
leen su hogar
en la forma de un rojo
cada vez más tenue.

Un comentariu :

  1. Hay un niño caminando por las ojeras/Ai un copil mergând pe cearcănele de sub ochi - es de lo mas dramatico y profundo que he traduccido ultimamente...

    un placer,
    a.l.

    RăspundețiȘtergere