duminică, 22 octombrie 2017

UMBRĂ*


UMBRĂ

Nu rămâne mult loc pentru viață,
ori viața noastră e o chestie fină:
vine și pleacă de aici
când nimeni nu se așteaptă,
ne părăsește pur și simplu, așa,
ca o pasăre albă pe cer,
umbră ce cade peste mărăcini,
prinsă de spini.

*A.L.

duminică, 1 octombrie 2017

POARTĂ ÎN APĂ



POARTĂ ÎN APĂ

Trecerea râului prin locuri tihnite,
plutirea spre poarta aflată în apă,

transcendarea golului încăput în ea,
fixarea corpului în aceiași poziție,

salvatoare a înotătorului imaginar,
detașarea de realitate ca ultim,

necesar instinct de supraviețuire -
reacție firească la tot ce e lumesc -

până atingi pământul cu mâinile,
și atunci se întâmplă ceva cu tine,

devii iarăși om, făptură terestră, 
trup din trupul cuiva nevăzut, 

interpretare exactă a chipului 
îngerului care te protejează.

PORTA EN L’AIGUA

El pas del riu per llocs tranquils,
la flotació cap a la porta trobada en l’aigua,
 

la transcendència del buit encaixat en ella,
la fixació del cos en la mateixa posició
 

natural per al nadador imaginari,
la desafecció de la realitat com l’últim,
 

necessari instint de supervivència -
la reacció natural a tot el que és del món -
 

fins a tocar la terra amb les mans,
i llavors et passa alguna cosa,
 

et fas individu, criatura terrestre,
cos del cos d’algú invisible,
 

representació exacta del rostre
de l’àngel que et protegeix.


*Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanés al català per PERE BESSÓ


sâmbătă, 16 septembrie 2017

GLASTRĂ*


GLASTRĂ

Știu că exiști și mai știu
că șoaptă ta ține drumul spre casă.

Scara pe care urci s-a răsucit
într-un picior, ca o floare în glastră.

Grâul se scutură, spice se rup,
nimeni nu vrea să se oprească.

Poate că firul crescut dedesubt
gusta-va și el din mana cerească.

*A.L.




duminică, 10 septembrie 2017

SERI*



SERI

Sunt seri când se aud în surdină
sunetele întârziate ale eternității,
în turle aurite de biserici se ciocnesc
razele de metal ruginit ale cerului,
iar cerșetorii risipiți pe la porți
se apleacă să ia cele câteva centime
lăsate de mâinile trecătorilor.

Trupul li se îndoaie ca ceara,
dar nu fac plecăciunile din plăcere,
ci din încercarea de a fi mai aproape
de pântecul apelor saturate de alge,
cu mări de tăcere scufundată în adâncuri,
cu ramuri de pomi care cresc în derivă,
prefacute în insule mici de corali.

Drumurile duc undeva, la o margine,
melcii se urcă pe aracii umezi,
fără să știe de ce și cum lunecă,
unde se mișcă la umbra-nserării,
până pământul le strânge pe toate
la pieptul puternic, plin de putreziciune,
pentru a petrece încă o noapte.

*poem de A.L.

sâmbătă, 9 septembrie 2017

SEMN/ SIGNO de Leonard TUCHILATU



SEMN

Nu ne-au mai rămas brațe
pentru lumină.
Și de ar veni zorii
ne-ar lăsa așa orbi.
Cine ar putea crede în bucuria noastră?

(Sol. Fata Morgana, ed. Crater, 1995)

SIGNO

No nos quedan más brazos
para recibir la luz.
Si viniera el amanecer
nos dejaría ciegos.
¿Quién podría creer en nuestra felicidad?  

*trad. al español por A. Langa

SENYAL

Ja no ens queden braços
per a la llum.
I si vinguera el trenc d’alba,
ens deixaria així de cecs.
Qui podria creure en la nostra alegria?

(Poema de LEONARD TUCHILATU traduït del romanés al català per PERE BESSÓ)

joi, 7 septembrie 2017

Poem de ANTONIO PORCHIA (traducere în română*)





(poema escogido del blog de Hugo Toscadaray "Las cosas y el delirio")

VOCES

Situado en alguna nebulosa lejana hago lo que hago,
para que el universal equilibrio de que soy parte
no pierda el equilibrio.

Mi pobreza no es total: falto yo.

Vengo de morirme, no de haber nacido.
De haber nacido me voy.

Una cosa sana no respira.

A veces estoy como en un infierno y no me lamento.
No encuentro de qué lamentarme.

Quien conserva su cabeza de niño,
conserva su cabeza.

Pueden en mí, más que todos los infinitos,
mis tres o cuatro costumbres inocentes.

La confesión de uno humilla a todos.

Quien dice la verdad, casi no dice nada.

Hay caídos que no se levantan para no volver a caer.

Todo lo que cambia, donde cambia, deja detrás de sí un abismo.

VOCI

Aflat în una din nebuloasele depărtate fac ce fac
pentru ca universal echilibrat din care-s alcătuit
să nu piardă echilibrul.

Sărăcia mea nu e definitivă: eu lipsesc.

Vin după ce am murit, nu după ce m-am născut.
Odată născut sunt gata să plec.

Un lucru fără defecte nu respiră.

Cine păstrează chipul copilului,
își salvează capul.

Sunt sacre în mine, mai mult decât toate universurile,
trei sau patru deprinderi inocente.

Mărturia sinceră a cuiva umilește pe toți.

Cine spune adevărul, nu spune aproape nimic.

Alții cad și nu se mai ridică pentru a nu cădea din nou.

Orice schimbare, acolo unde are loc, lasă în urmă un vid.

*trad. al rumano por Andrei Langa

miercuri, 6 septembrie 2017

PAȘI*


PAȘI

Poate că pașii noștri
pot șopti unde mergem,
timp în care ne apropie
în mod amenințător
de sfârșitul pământului,
margine unde începe
Cercul cel de foc,
pe care un copil plăpând
se obstinează să îl învârte
în jurul corpului,
nelăsându-l să cadă
nici pentru o clipă.



PASSOS


Potser els nostres passos
podran xiuxiuejar on marxem,
mentre ens acosten
amenaçadors
a la fi de la terra,
la riba on comença
el Cercle de foc, en què
un infant delicat
s’obstina a fer girar
al voltant del cos,
sense deixar-lo caure
ni per un moment.
 
*Poema d’ANDREI LANGA traduït del romanés al català per PERE BESSÓ